Polițiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a  Criminalităţii, în colaborare cu polițiști din cadrul Secției 2 Poliție, au derulat activități de informare și prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, în cadrul campaniei ,,Atenție la …neatenție”.

Activitățile s-au derulat în parcarea centrelor comerciale de pe raza cartierului Mărăști și au vizat prevenirea furturilor din autoturisme.

RECOMANDĂRI:

•    Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică etc.) chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;

•    În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere al uşilor;

•    Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;

•    Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o;

•    Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate  sau  meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine.

Articolul precedentAmplă acţiune a poliţiştilor clujeni! Aproape 900 de şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest
Articolul următorLegea privind privind consumul de băuturi alcoolice în locuri publice, promulgată