O campanie care își propune să crească nivelul de educație financiară în rândul copiilor și al tinerilor, dar și să îi inspire pe aceștia să își administreze corect bugetul se va derula în opt școli din județul Cluj.

Profesorii Școlii de Bani și-au propus să îi ajute pe elevii participanți să înțeleagă diferența dintre nevoie și dorință.

Aceștia susțin că vor să explice”ce este acela un obiectiv financiar și cum îl formulăm astfel încât să devină realizabil, cum ne facem un plan de acțiune pentru a ne îndeplini obiectivele financiare, ce este și cum ne conturăm un buget personal și cum economisim pentru visurile noastre”.

Tematica inițiativei Global Money Week (GMW) este “Learn.Save.Earn”.

Inițiativa  a fost lansată în 2012 de organizația nonguvernamentală Child and Youth Finance International și va fi derulată cu ajutorul Băncii Comerciale Române (BCR). În edițiile de până acum, inițiativa internațională a găzduit 53.000 de organizații din 169 de țări, care au instruit 32 de milioane de tineri.

 

Articolul precedentMarș pentru viață cu restricții de circulație, programat în Piața Unirii din Cluj
Articolul următorAlianța USR-PLUS a depășit pragul de 400.000 de susținători pentru Parlamentul European