„Poate fi solicitată preschimbarea, indiferent de termenul de valabilitate rămas în prezent”, a subliniat directorul general al Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), chestorul de poliţie Cătălin Giulescu.
Directorul general al Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), chestorul de poliţie Cătălin Giulescu, a declarat, vineri, 25 aprilie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, că se încearcă suplimentarea sloturilor de programare pentru eliberarea acestor documente în municipiul București. Oficialul a precizat când se așteaptă ca noile tipuri de buletine să fie disponibile și în restul țării, în afară de județul Cluj și de Capitală.
Cartea electronică de identitate este disponibilă acum şi în Bucureşti, după ce a fost pusă în circulație în județul Cluj. În doar câteva ore, joi, 24 aprilie, toate programările disponibile prin platforma online a ministerului au fost ocupate, iar în scurt timp nu au mai fost intervale disponibile nici pentru luna mai.
„Aşteptările noastre au fost depăşite. Ne aşteptam să existe un interes pentru noul act de identitate. În momentul acesta avem discuţii cu autorităţile publice locale de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti pentru a identifica soluţiile necesare pentru suplimentarea sloturilor de programare”, a spus Cătălin Giulescu, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
În privința extinderii disponibilității cărții electronice de identitate în restul țării, directorul general a explicat că este foarte important modul în care se vor derula primele 4-5 zile la nivelul municipiului Bucureşti.
„Acestea vor seta viteza de expansiune la nivel naţional. Eu sunt optimist şi sunt convins că în prima decadă a lunii mai va mai exista un val de extindere la nivelul câtorva municipii reşedinţă de judeţ, minim cinci”, a explicat el.
Beneficiile cărților electronice de identitate
De asemenea, chestorul de poliție a vorbit despre beneficiile cărților electronice de identitate. Potrivit lui, primul avantaj este acela că procesul este simplificat, întrucât totul este electronic.
„Cetăţeanul nu mai completează niciun fel de cerere. Trebuie într-adevăr să prezinte certificatele de stare civilă, iar în ceea ce priveşte dovada adresei pentru imobilele care sunt înscrise în Cartea Funciară, nu mai este necesară prezentarea titlului de proprietate printr-o interconectare cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Informaţiile referitoare la adresa de domiciliu se preiau în mod automat.
Asta înseamnă că întreg procesul este simplificat, este digital, cetăţeanul doar se prezintă cu certificatele de stare civilă sau, după caz, cu titlul de proprietate pentru acele imobile care nu au fost înscrise în Cartea Funciară, şi funcţionarul va îndeplini procedura.
Ca să vă faceţi dumneavoastră o idee, dacă prima cerere, ieri, a fost preluată într-un interval de 18 minute, după ora 11:00 deja timpul a coborât spre 7 minute. Cam acesta este timpul pe care l-am atins şi la nivelul judeţului Cluj. Timpul mediu de preluare a unei cereri în această infrastructură electronică este între 6 şi 7 minute”, a mai spus Cătălin Giulescu.
Taxa pentru eliberarea unei cărți electronice de identitate
Potrivit chestorului de poliție, costul de producție a unei cărți electronice de identitate este de 67 de lei. Însă, pentru primele cinci milioane de buletine electronice, contravaloarea acestei taxe este finanțată prin PNRR. Astfel, primii cinci milioane de titulari vor fi exoneraţi de la plata acestei taxe.
De asemenea, Cătălin Giulescu a menționat că dimensiunea buletinului electronic este cea a unui card bancar, a permisului de conducere.
În plus, el a explicat că buletinele pot fi preschimbate în variantele electronice chiar dacă se află încă în termenul de valabilitate.
„Poate fi solicitată preschimbarea, indiferent de termenul de valabilitate rămas în prezent. Deci, chiar dacă o carte de identitate modelul 1997 a fost obţinută săptămâna trecută, titularul se poate prezenta pentru solicitarea unei cărţi electronice de identitate”, a explicat Cătălin Giulescu, precizând că buletinul electronic este document de călătorie în spaţiul Uniunii Europene şi în anumite state terţe.
Cât de sigure sunt cărțile electronice de identitate
Totodată, Cătălin Giulescu a spus că în ceea ce privește cărțile electronice de identitate, sunt două paliere. Pe de o parte, cel al documentului în sine – faţă de actualul model de carte de identitate, modelul 1997, nivelul de securitate este incomparabil, potrivit lui.
„În ceea ce priveşte securitatea la nivel electronic a suportului de stocare, trebuie să înţelegem că la momentul achiziţiei suportului de stocare au fost introduse nişte condiţii, astfel încât acesta respectă toate standardele existente în materie la acest moment. Furnizorul a demonstrat respectarea acestor standarde, iar în ceea ce priveşte dezvoltările ne-am asigurat că la nivel de securitate toate condiţiile sunt îndeplinite.
Pe de altă parte, citirea cipului… trebuie să înţelegem, suportul de stocare este accesibil atât contact, cât şi în interfaţă fără contact, contactless. Interfaţa contactless este blocată, nu poate fi accesată decât dacă eşti în posesia cărţii electronice de identitate şi scanezi un cod care este înscris chiar pe faţa cărţii electronice de identitate. Deci nu poate fi citit chiar dacă cineva apropie un dispozitiv de cartea electronică de identitate fără să introducă acel cod”, a mai explicat Cătălin Giulescu.
Directorul general al Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din MAI a clarificat că cei care nu vor cărți electronice de identitate pot opta pentru modelul de buletin din anul 1997. Însă, începând din data de 20 mai, în serviciile publice comunitare în care a fost pusă în circulaţie cartea electronică de identitate va fi pus în circulaţie și un document care vizual este similar cărţii electronice de identitate, se numeşte carte de identitate simplă, dar nu are suport de stocare.
„Cărţile pentru minori se eliberează doar pentru grupa unde deţinerea este obligatorie, respectiv 14-18 ani, iar pentru grupele de vârstă de la 0 la 14 ani, documentul electronic va fi pus în circulaţie în data de 2 iunie anul acesta”, a precizat el.