Social

Pește cu portocale, rețeta cu care vei face senzație de Revelion

Tradiția spune că peștele trebuie să fie primul aliment pe care îl consumi în Noul An

SFÂNTUL ŞTEFAN, apostolul celebrat în a treia zi de Crăciun. Ce tradiţii se respectă

Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creștine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, persoanele certate trebuie să se împace. 

Românii vor avea 15 zile libere legale în 2020

În 2020 românii vor avea în total 15 zile libere legale, din care 11 sunt în timpul săptămânii. Anul 2020 va începe cu două zile libere legale, 1 și 2 ianuarie, următoarea fiind în aceeași lună, pe 24 ianuarie.

Tradiții în cea de- a doua zi a Crăciunului

Astăzi se sărbătoreşte Soborul Maicii Domnului

Temperaturi ridicate de Crăciun și Revelion

Zăpadă va fi doar la altitudini de peste 1800 de metri

Ultimele două săptămâni la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca

Târgul de Crăciun din Cluj își așteaptă vizitatorii în jurul bradului uriaș

Elevii și preșcolarii intră în vacanța de iarnă

Se vor întoarce în băncile școlilor în data de 13 ianuarie 2020

#IsTheNewMeat: O masă mai sănătoasă de sărbători

#IsTheNewMeat - O masă mai sănătoasă de sărbători | Campanie publică

Proiectului caritabil ”Nepoți de Crăciun” la cea de-a zecea ediţie

Despre cum a fost Nepoţi de Crăciun ediţia 10