Jazz in the Street a adunat duminică peste 17.000 de persoane pe Bulevardul Eroilor, principala stradă pietonală din Cluj. Participanții au asistat la recitaluri de muzică, reprezentații de dans, acrobații, magie, teatru, improvizație, desen și caricatură, jonglerie, graffiti.

În total, au avut loc peste 80 de reprezentații în stradă, pe Bulevardul Eroilor și pe strada Bolyai, susținute de peste o sută de artiști din 35 de grupuri din țară și din străinătate.

După fiecare ediție de Jazz in the Street rămân fascinat de modul în care un eveniment atât de simplu poate să genereze o energie atât de bună și să atragă atât de mulți oameni. Decor minimalist, artiști simpli, mai puțin titrați, dar cu multă dorință de distracție și multă curiozitate din partea publicului. Ediția aceasta a fost, de departe, cea mai bună de până acum. Până și soarele a venit și a stat la tot evenimentul. Nu cred că am văzut vreodată Bulevardul Eroilor atât de viu precum a fost duminică. Îmi reiau concluzia că orice formă de artă e interesantă dacă forma de redare este bine aleasă”, spune Alin Vaida, fondatorul Jazz in the Street.

Ce spun invitații speciali despre arta stradală

Printre invitații speciali s-au aflat renumitul busker internațional Lewis Floyd Henry, multi-premiatul chitarist AG Weinberger, iluzionistul Cristian Gog, dar și trupele We Singing Colors, The Amsterdams, Cats in the Rain.

Energia evenimentului a fost foarte bună, am avut mulți oameni fericiți și curioși care s-au distrat. Cred că arta stradală e importantă pentru orașe fiindcă artiștii au puterea să schimbe un loc prin performance-urile lor. Cei care vor să se exprime în stradă ar trebui încurajați mai mult”, a declarat la Jazz in the Street renumitul busker internațional Lewis Floyd Henry. El a devenit viral pe YouTube cu reprezentațiile lui în stradă în orașe din toată lumea.

La rândul lui, cunoscutul chitarist AG Weinberger a împărtășit, chiar de pe scenă, prima lui experiență legată de arta stradală: „Am cântat prima dată în stradă la Koln, în aprilie 1990. Atunci am făcut primele 60 de mărci și mi-am cumpărat primii pantofi din piele întoarsă. Noi, cei din blues, ajungem tot mai greu în fața dumneavoastră. Așa e viața, bucurați-vă că venim, măcar aici, în stradă, fără voi nu am exista”, a spus AG Weinberger înaintea recitalului de pe Bulevardul Eroilor.

Evenimentul de duminică a fost cel mai mare și ultimul din acest an organizat de echipa Fapte în cadrul proiectului Jazz in the Street. În total, la cele cinci ediții au participat aproximativ 19.000 de persoane și peste 150 de artiști.

Jazz in the Street își propune să susțină și să promoveze tinerele talente din rândul  performerilor stradali și să resemnifice spațiului public clujean, precum și înțelegerea comunității locale asupra rolului și a înțelesului artelor, prin crearea de întâlniri neobișnuite între artiști, locuri și public.

Prima ediție Jazz in the Street a avut loc în 23 aprilie 2016 și a reprezentat un real succes. De atunci, echipa Fapte a mai organizat la Cluj câteva zeci de astfel de evenimente de o zi, două zile sau de doar câteva ore.

Jazz in the Street este un proiect Fapte, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și susținut de Raiffeisen Bank, Staropramen și Mega Image.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Articolul precedentFOTO | Un băiat de 6 ani din Belgia s-a pierdut prin pădurile din judeţul Cluj
Articolul următorPrimăria Cluj îi ajută pe copiii defavorizaţi să meargă la şcoală