Clubul “Universitatea” Cluj își serbează centenarul, iar Universitatea Babeș Bolyai (UBB) a organizat o sesiune de comunicare, în cadrul căreia mai multe personalități au vorbit despre istoria clubului, pentru a onora aniversarea.

Astfel, la sediul UBB, mai multe cadre universitare, jurnaliști, dar și reprezentanți ai suporterilor au vorbit despre ceea ce înseamnă pentru comunitate și pentru istorie “U” Cluj.

Cei prezenți au putut afla și au discutat despre despre contextul istoric și social din în care clubul a fost înființat – 1919, dar și detalii despre apariția Universității clujene și a Clubului Sportiv Universitatea.

De asemenea, s-a discutat despre personalitățile marcante din istoria clubului, cele care au creionat identiatea Universității Cluj, așa cum o știm astăzi.

Clubul Sportiv “Universitatea” Cluj, cu cele 21 secţii,  reprezintă tradiţia sportivă, continuitatea şi performanţa în sport, de la 1919 şi până în prezent, fiind una din entităţile ce se identifică cu istoria Clujului şi a Transilvaniei ultimilor 99 de ani.

 

Articolul precedent„Cel mai iubit dintre pământeni”, premieră la Naționalul din Cluj-Napoca
Articolul următorKlaus Iohannis la Cluj: Sunt un pro-european optimist