Impactul pandemiei asupra întreprinzătorilor din România este studiat de cercetătorii UBB în cadrul unui proiect internațional de cercetare menit să monitorizeze evoluția activității antreprenoriale la nivel global.

Cercetarea denumită Global Entrepreneurship Monitor (GEM) va fi realizată în colaborare cu peste 40 de universități și instituții de cercetare de prim rang din întreaga lume, România fiind reprezentată de Școala de Științe Sociale a UBB, prin intermediul unei echipe de cercetători ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB).

„Pandemia de coronavirus a adus schimbări majore în contextul și condițiile în care funcționează antreprenoriatul, nu doar în România, ci și în întreaga lume. Majoritatea întreprinzătorilor s-au confruntat cu dificultăți nemaiîntâlnite anterior, însă noul context a generat și noi oportunități de afaceri în multe domenii. Pornind de la aceste schimbări fundamentale ale contextului economic, comunitatea noastră academică, prin alăturarea la un proiect internațional de cercetare, își propune să vină în sprijinul factorilor decizionali care au ca obiectiv dezvoltarea acestui sector, respectiv al celor care își doresc să pornească o afacere, sau pur și simplu își doresc să fie mai bine informați în privința antreprenoriatului românesc”, afirmă decanul FSEGA, conf. univ. dr. Răzvan V. Mustață.

„După ce UBB a început de mai mulți ani o modificare în cultura sa organizațională, implementând și „mindsetul antreprenorial”, prin seriozitatea și performanță arătate în acest demers, iată, că acest nou proiect confirmă că UBB devine și un actor național și global în zona antreprenoriatului”, subliniază rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Global Entrepreneurship Monitor (www.gemconsortium.org) este un proiect internațional de cercetare inițiat în anul 1999 de London Business School (UK) și Babson College (USA), fiind realizat de un consorțiu de peste 40 de echipe naționale asociate în principal cu instituții academice de top. Echipa proiectului realizează cercetări bazate pe sondaj privind antreprenoriatul din întreaga lume, fiind singura sursă globală de date privind antreprenoriatul, colectând aceste date direct de la întreprinzătorii individuali.

Cercetarea este bazată pe două componente principale: ancheta populației adulte (Adult Population Survey – APS), respectiv ancheta experților naționali (National Expert Survey – NES). APS este administrată în fiecare an la minimum 2.000 de persoane adulte cu vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani în fiecare țară participantă, asigurându-se că eșantionul este reprezentativ la nivel național. În acest fel se pot captura informații și cu privire la ”economia informală” din țările participante, precum și la modul în care indivizii unei țări înțeleg la nivel individual cum trebuie să demareze o afacere, cum văd oportunitățile din economie la un moment dat. Sondajul național al experților (NES) se bazează pe interviuri realizate cu experți în diferite domenii ale antreprenoriatului, oferind o mai bună înțelegere a contextului național în care indivizii pot începe o afacere. Metodologia de cercetare comună permite comparația internațională a rezultatelor obținute, oferind posibilitatea factorilor decizionali la nivel național și internațional să elaboreze politici și strategii de dezvoltare adecvate bazate pe considerente științifice.

În proiectul GEM la nivel global din anul 2020 au fost incluși aproape 13.5000 de adulți din 46 de economii naționale. Rezultatele sondajului arată că 43% cunoșteau pe cineva care a încetat o afacere în 2020 ca urmare a pandemiei, în timp ce 25% cunoșteau pe cineva care a început o afacere în timpul pandemiei. România se alătură acestui proiect începând cu anul 2021 printr-o echipă de cercetători din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a UBB.

Proiectul din România este coordonat de Szabó Tünde Petra (conf. univ. UBB FSEGA), iar membrii echipei sunt Bálint Csaba (BNR, cadru didactic asociat UBB FSEGA), Dézsi-Benyovszki Annamária (conf. univ. UBB FSEGA), Fábián István (doctorand, UBB FSEGA), Györfy Lehel-Zoltán (conf. univ. UBB FSEGA) și Szász Levente (prof. univ. UBB FSEGA).

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentSub 500 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-COV-2
Articolul următorControale în trafic ale inspectorilor RAR, în Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Mureș și Sălaj! Aproape jumătate din autoturismele verificate, cu deficiențe majore și periculoase