CFR Cluj s-a calificat în grupele UEFA Conference League după ce a învins cu 1-0 NK Maribor în play-off-ul competiției.

Oaspeții au avut prima ocazie a jocului în minutul 10, când Brnic a șutat din interiorul careului, dar Scuffet a respins cu siguranță. În minutul 13, Manea a centrat în careu, Deac a prelungit până la Yeboah, iar atacantul nostru a trimis cu capul, însă portarul lui Maribor a respins din vinclu. Jefte a avut și el o șansă importantă, în minutul 31, însă a șutat din poziție ideală pe colțul scurt, iar goalkeeperul oaspeților a respins și de această dată. La faza următoare, în urma unui corner, Yuri a reluat și el cu capul, dar mingea a trecut peste poartă.  Înainte de pauză, Manea a aruncat lung de la margine, Yeboah a deviat, mingea a ajuns la Jefte care a șutat din apropiere, însă portarul Bergsen i-a închis din nou unghiul.

În minutul 53, Scuffet a avut o intervenție bună la șutul din afara careului al lui Kronaveter. În minutul 87, Yeboah a trimis mingea cu capul însă balonul a lovit bara transversală. CFR Cluj a dat lovitura în minutul 90, când Lovro Cvek a marca un gol incredibil din foarfecă și a stabilit învingătoarea și echipa care se califică în grupele UEFA Europa Conference League.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentRizea, acuzații dure la adresa Anei Revenco, ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova: Spălări de bani, venituri ascunse și un dosar penal
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET