Circulaţia trenurilor a fost oprită marți, 16 iulie, pe Magistrala 800 Bucureşti – Constanţa din cauza unui incendiu de vegetaţie ce s-a extins până în apropierea căii ferate pe segmentul Palas – Valu lui Traian. CFR a precizat că este nevoie de intervenția pompierilor militari, scrie Radio România.

Două trenuri – IR 1930 (Braşov – Constanţa) şi IR 11683 (Bucureşti Nord – Constanţa) – au fost oprite temporar în Valu lui Traian, acestea urmând să fie reînscrise în circulaţie după stingerea incendiului.

Reprezentanţii echipajelor de intervenţie au interzis circulaţia trenurilor din ambele sensuri pe distanţa Palas – Valu lui Traian, pentru accesul şi intervenţiile cu autospecialele de stingere a incendiului.

„Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Constanţa va depune toate eforturile necesare pentru reînscrierea operativă a trenurilor în circulaţie, odată cu finalizarea intervenţiilor desfăşurate de pompierii militari în zona respectivă”, spun reprezentanţii CFR SA, potrivit Agerpres.

Incident similar pe ruta Constanţa-Bucureşti

Un alt incendiu de vegetație, produs lângă Poarta Albă, a perturbat circulația trenurilor joi, 11 iulie. Atunci, șapte trenuri de călători de pe relaţia Constanţa-Bucureşti au fost oprite în câmp, din cauza fumului gros.

Circulaţia feroviară a fost complet oprită în zonă, pentru a permite intervenţia pompierilor. În plus, traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri între Poarta Albă şi Nisipari.

Incendiul izbucnit la început lângă penitenciarul Poarta Albă a fost stins, la fel şi cel ce risca să se propage spre căminul de bătrâni din localitate, de unde au fost evacuate 80 de persoane.

Articolul precedentFESTIVALUL UNTOLD ESTE 91% SOLD OUT
Articolul următorCANICULA MODIFICĂ PROGRAMUL SUPERLIGII DE FOTBAL