Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a alocat 1.768.000 de lei pentru infrastructura Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj.

„Pentru a face față nevoilor de aparatură medicală necesară tuturor specialităților și, implicit, pentru a ține pasul cu dezvoltarea accelerată a tehnologiei din sistemul de sănătate, spitalul cu cea mai mare unitate medicală ambulatorie din România are nevoie de sprijin în acest sens”, explică preşedintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Una dintre noile investiții ce urmează a fi finanțate din bugetul CJ va fi amenajarea spațiilor de Monitorizare Gravide, cu modificarea proiectului de Extindere funcțională a secției de Terapie Intensivă și modernizarea spațiilor ce găzduiesc Camera de Gardă, aceasta funcționând, în prezent, ca o unitate de primiri urgențe.

Banii alocaţi de către  Consiliul Județean vor acoperi și costurile unei stații de vacuum medical, utilizarea sistemului centralizat de vacuum reducând semnificativ riscul infecțiilor nosocomiale. Un astfel de aparat ultraperformant va fi utilizat pentru aspirația fluidelor și secrețiilor în secțiile de anestezie și terapie intensivă, și în salon, la patul pacientului. Tot pentru combaterea infecțiilor și pentru reducerea riscurilor de răspândire prin dezinfecție la nivel înalt vor fi achiziționate nebulizatoare, pentru dezinfecția aerului în toate încăperile spitalului și ale ambulatoriului integrat.

În ceea ce privește aparatura medicală ce urmează a fi achiziționată, aceasta cuprinde un ecograf ginecologic a cărui importanță este dată de faptul că ecografia constituie principala metodă de investigație imagistică în evaluarea anatomiei fetale și a dezvoltării normale sau anormale a fetusului și singura metodă eficace de screening prenatal. În același timp, va fi achiziționată o combină (Unit) ORL cu accesorii, aceasta oferind medicului posibilitatea de diagnosticare și de tratament pentru afecțiunile urechilor, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare și a sinusurilor, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

 

 

Articolul precedentPeste 300.000 de participaţi la Zilele Culturale Maghiare
Articolul următor3 ani de funcționare a Centrului Terapeutic Lotus din cadrul Penitenciarului Gherla