Consiliul Județean a găzduit o primă întâlnire de lucru în cadrul proiectului ce vizează elaborarea Strategiei de Informatizare pentru județul Cluj. Licitația privind achiziționarea acestor servicii a fost câștigată de către Clusterul Cluj IT.

Durata contractului este de șase luni iar finanțarea acestuia, în cuantum de 130.000 de lei fără TVA, este asigurată din bugetul Consiliului Județean. Scopul elaborării și implementării strategiei este acela de a crește calitatea serviciilor oferite cetățenilor, concomitent cu sporirea eficienței activității funcționarilor publici. Mai mult decât atât, monitorizarea tuturor activităților va determina o analiză promptă a rezultatelor, urmând ca acestea să fie îmbunătățite în cel mai scurt timp.

Echipa de specialiști din cadrul Clusterului Cluj IT va efectua, pentru început, o auditare a întregului sistem informatic, în vederea diagnosticării nivelului de informatizare, respectiv a conformității infrastructurii hardware și software a forului administrativ județean în raport cu nevoile interne, de deservire a cetățenilor și de relaționare la nivel operațional atât cu entitățile din subordine cât și cu alți colaboratori ai instituției județene. De asemenea, pe parcursul derulării acestui proiect se va realiza și o analiză SWOT privind informatizarea județului iar la final specialiștii vor formula propuneri și recomandări privind viitoarele acțiuni și proiecte.

Elaborarea strategiei de informatizare presupune definirea unui model de dezvoltare a infrastructurii IT pornind de la cea existentă, identificarea deficiențelor și formularea unor propuneri privind modalitatea de integrare a ceea ce există cu elemente noi, pentru a putea genera un proiect complex de informatizare până în anul 2025.

Principalele domenii de intervenție vizate de strategia de informatizare sunt guvernarea locală – proiecte pentru administrație, precum module informatice integrate, circuitul documentelor, arhivare electronică, etc. și energie – proiecte de monitorizare și eficientizare a consumului de energie. Totodată, se vor avea în vedere arii precum sănătate – proiect suport de informatizare pentru medicina digitală; educație – proiecte de informatizare și turism – proiecte ce vizează colectarea datelor specifice în vederea realizării unor analize statistice pentru a fi utilizate în luarea deciziilor.

Articolul precedentTestele pe loturile 3 și 4 din autostrada Sebeș-Turda continuă
Articolul următorMinor de 16 ani reţinut de poliţişti pentru tâlhărie