Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au reținut pentru 24 de ore doi bărbați de 26, respectiv 29 de ani, din județul Sălaj, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Mai exact, la data de 14 iunie, în jurul orei 13.50, aflându-se pe DN1C-E58, între localitățile Câțcău și Căpâlna, județul Cluj, ajutați de 3 tineri cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani, folosind două autoturisme, ar fi blocat în trafic autovehiculul în care se alfa un bărbat de 44 de ani, iar ulterior cei doi bărbați l-ar fi agresat fizic pe acesta.

Totodată, prin acțiunile lor au blocat traficul rutier și au tulburat ordinea și liniștea publică.

În urma verificărilor derulate și a probatoriului administrat, la data de 16 iunie polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore pe bărbații de 26 și 29 de ani, iar la data de 17 iunie, pe numele acestora a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentComandantul armatei britanice le-a spus trupelor să se pregătească de al Treilea Război Mondial
Articolul următorCazul Șercan – de la Fecioara Emilia la deontoloaga de serviciu. Tratat despre lipsa bunului simț. Până unde poate merge perversitatea? IMAGINI ȘOCANTE cu „profa porno”