Ieri, în jurul orei 10.35, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Oașului, la intersecție cu strada Piața Liebknecht din municipiul Cluj-Napoca, unde un autocamion ar fi acroșat un pieton.

Polițiștii rutieri au intervenit de urgență la evenimentul semnalat, unde au constat că un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Sălaj, în timp ce conducea un autocamion, pe direcția Piața Gării spre Bulevardul Muncii, ar fi surprins și accidentat o femeie în vârstă de 68 de ani, care se afla în traversarea părții carosabile pe culoarea roșie a semaforului electric.

Din nefericire, în urma incidentului a rezultat decesul femeii.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentAccident mortal în această dimineaţă în judeţul Cluj! Un şofer de 40 de ani a murit (FOTO)
Articolul următorAccident grav în Cluj-Napoca! Doi şoferi din Bihor şi Sălaj s-au ciocnit (FOTO)