Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) derulează, luni, percheziţii la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj şi două percheziţii domiciliare, într-un dosar care vizează comiterea unor acte de corupţie de către angajaţi ai IPJ.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de către angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu. În cursul zilei de 17 iunie 2024, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 2 (două) locaţii situate pe raza municipiului Cluj-Napoca, ambele fiind sediile unor instituţii publice”, se arată într-un comunicat de presă transmis de DNA.

Potrivit sursei citate, detalii suplimentare despre dosar vor fi oferite la un moment ulterior.

AGERPRES 

Articolul precedentConsiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor de citire a contoarelor de energie electrică din România
Articolul următorRealitatea PLUS, prima televiziune de știri din România, angajează REDACTORI și REPORTERI. Un loc pentru tine, direct în lumina reflectoarelor!