Un bărbat din județul Cluj a ajuns în stare gravă la spital, după ce ultilajul de asfaltare pe care îl conducea a fost implicat într-un accident rutier, în prașul Sângeorz Băi! Pentru a salva viața bărbatului, echipajele SMURD prezente la locul accidentului au solicitat intervenția elicopterului SMURD, care ulterior l-a transportat la o clinicî de specialitate din Târgu Mureș.

 

 

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bistrița-Năsăud, o autoutilitară condusă de un bărbat de 49 de ani din Sângeorz-Băi, a intrat în coliziune cu un utilaj de asfaltare condus de un bărbat de 53 de ani din Băișoara, județul Cluj. În urma impactului dintre cele două vehicule, bărbatul de 53 de ani a fost proiectat în afara utilajului fiind rănit.

Conform informațiilor transmise de ISU, bărbatul a suferit un traumatism cranian. 

Șoferul de 49 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cazul șoferului de 53 de ani, testarea cu aparatul etilotest nu s-a putut realiza, urmând sa-i fie recoltate probe biologice de sânge la spital.

Cercetările sunt continuate de către polițiști in cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și siguranță în muncă.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentDescinderi în forță la traficanții de droguri, după dezastrul de la festivalul Saga
Articolul următorBogdan Ivan: Am votat creșterea bonurilor de masă de la 20 la 30 de lei! Valoarea crescută de 10 lei va avea taxe ZERO