Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 3 Poliție au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Baciu, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere.  

La aceeași data, în jurul orei 02.00, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență era sesizat  faptul că la un imobil de pe strada Transilvaniei, din comuna Baciu, se manifestă un incendiu.

La locația respectivă au intervenit pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj – Detașamentului 1 Cluj-Napoca care au desfășurat operațiunile de stingere a incendiului, nefiind persoane care să solicite îngrijiri medicale.

Cauza probabilă stabilită de reprezentanții I.S.U. Cluj a fost incendiere provocată.

Au fost demarate astfel investigații de către polițiști, stabilindu-se faptul că anterior evenimentului sesizat, la locația respectivă s-ar fi înregistrat o stare conflictuală între persoane aflate în imobil.

În baza probatoriului administrat, a fost emis un mandat de aducere pe numele bărbatului de 50 de ani, bănuit de comiterea faptei, fiind reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Ulterior, bărbatul a fost prezentat magistraților Judecătoriei Cluj-Napoca care au emis pe numele acestuia măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentSală de Recuperare Medicală-Respiratorie la Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”
Articolul următorCodul Rutier a fost modificat