La data de 12 martie, în baza unor informații de interes operativ, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Cluj s-au deplasat pentru efectuarea de verificări la un imobil din comuna Panticeu, la locuința unui bărbat de 55 de ani.

Cu ocazia cercetărilor întreprinse, într-o anexă gospodărească, au fost identificate mai multe cuști metalice în care se aflau 28 de exemplare de păsări sălbatice, din primele verificări reieșind că acestea ar fi fost capturate în toamna anului 2021

Cu privire la aceste aspecte, au fost contactați reprezentanții Societății Ornitologice Române, exemplarele de păsări fiind eliberate în natură.

În cauză au fost demarate activități de verificare prin colaborarea cu organizațiile de profil, pentru a se determina cu exactitate speciile de apartenență, urmând ca în funcție de rezultatul acestora, cercetările să fie continuate în conformitate cu OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentBogdan Ivan: Principiul achizițiilor publice verzi va fi inclus în criteriile de atribuire ale contractelor publice de lucrări sau servicii! Este o victorie pentru România și pentru capitalul românesc
Articolul următorUSR va ataca la CCR proiectul de lege privind incitarea publicului. Stelian Ion: ”Nu este potrivit, mai ales în vremurile pe care le trăim acum”