Un bărbat din Cluj Napoca s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins, noaptea trecută, băut la volan, prin Baia Sprie. Oamenii legii maramureșeni au constatat că bărbatul avea permisul de conducere suspendat.

 

Noaptea trecută, polițiștii din Baia Sprie, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru verificări un autoturism pe strada Ignișului din oraș, la volanul căruia au identificat un bărbat.

Polițiștii i-au solicitat acestuia documentele personale și ale autoturismului, dar acesta nu le avea asupra sa. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,40 alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul de Permanenţă Baia Sprie, unde i s-a recoltat o probă  biologică în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că este vorba despre un bărbat de 32 ani din Cluj Napoca și figurează cu starea permisului reținut-suspendat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Sursa: Realitatea de Maramures

Articolul precedentUBB Cluj a cumpărat cu 1 milion de euro un complex în Neptun
Articolul următorLista medicamentelor esențiale pentru pacienții din România, aprobată de ministrul Sănătății. Circa 1.000 de medicamente esențiale, decontate 100%