Un bărbat din Cluj Napoca riscă să ajungă pentru câțiva ani la închisoare, după ce sâmbătă a fost prins beat la volan pe un drum comunal din localitatea Nușeni și a refuzat să meargă la spital cu polițiștii care l-au oprit în trafic, pentru prelevarea de mostre biologice.

 

 

Polițiștii Postului de Poliție Comunal Nușeni au depistat și oprit în trafic, pe Drumul Comunal 30 din Nușeni, un autoturism, condus de un bărbat de 57 de ani din Cluj-Napoca.

„În urma testării cu aparatul etilotest a acestuia, valoarea indicată a fost de 0,80 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, șoferul a refuzat să însoțească polițiștii la unitatea spitalicească în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea concentrației de alcool în sânge.

În consecință, polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, urmând documentarea faptei”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedent„Ziua Porţilor Deschise pentru Copii” la Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj
Articolul următorTânăr din Dej prins la volan beat, drogat şi cu permisul suspendat