Mircea Bravo, autorul celei mai virale campanii care-i îndeamnă pe tineri să meargă la vot, merge să facă educație civică liceenilor. în 14 mai, de la ora 15.00, la Liceul Teoretic Mihai Eminescu. Iar alături de Mircea Bravo vin și alți oameni pasionați de ceea ce fac: Oana Dragomir – doctor de torturi La Tarteria, Dan Vodnar – cercetător la Universitatea de Științe Agricole și Ștefan Zaharescu – booking manager la Form Space.

Ei sunt gata să răspundă la întrebări de genul: Ce îmi doresc de la viitorul meu? Ce job (n.r. – post) mi se potrivește cel mai bine? Ce satisfacții îmi oferă acest job? Ce responsabilități presupune? Întrebări care-l frământă pe orice licean, întrebări la care nici școala și – de cele mai multe ori – nici părinții nu-i pot răspunde.

Înainte de afla ce înseamnă să dai Medicina pe cofetărie sau Dreptul pe farse și înainte de a afla ce presupune munca de cercetător sau de booking manager, participanții vor lua parte la un exercițiu pe parcursul căruia vor învăța ce elemente să ia în calcul atunci când iau decizii legate de carieră.

Participarea la eveniment este gratuită în limita celor 200 de locuri disponibile.

Articolul precedentNicolas Cage vine la Cluj pentru a fi premiat în cadrul TIFF
Articolul următorFOTO | Lucrări de marcaje rutiere pe mai multe drumuri județene, inclusiv pe coronamentul podurilor și podețelor