Complexul Hotelier Univers T din municipiul Cluj-Napoca va fi modernizat începând cu luna iulie 2019.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, instituţia care administrează complexul, lucrările de renovare-modernizare a camerelor vor avea locetapizat, pe o perioadă estimată de şase luni, astfel încât să nu fie perturbată activitatea în ansamblul complexului.

Valoarea acestor lucrări este estimată la 2.253.616,89 lei, iar banii urmează să fie asiguraţi atât din creditul bancar contractat de Univers T în anul 2014, cât şi din sursele proprii ale hotelului care provin din profitul realizat în anii anteriori.

Modernizarea se va face la cele 58 de camere duble, matrimoniale şi apartamente, dar şi la spaţiile comune şi de acces ale hotelului.

Articolul precedentAcţiune a poliţiştilor la Dej! A fost verificată starea tehnică a maşinilor din trafic
Articolul următorJudoka Alexandru Bologa, legitimat la clubul sportiv Universitatea Cluj, a luat aurul în cadrul competiției de calificare la Jocurile Paralimpice