Clujenii sunt invitaţi la un concert caritabil al cărui scop este strângerea de fonduri pentru organizarea de tabere gratuite pentru copiii nevoiaşi din Cluj.

Concertul caritabil își propune să adune sumele necesare pentru acoperirea costurilor acestor tabere. Spectacolul va avea loc în data de 28 martie 2019, la Cinema Mărăști.

Organizaţia Creştină „Something New” va organiza în 2019 tabere pentru copiii care provin din familii defavorizate din judeţul Cluj.  Mai exact, organizatorii își propun să facă  trei tabere la care copiii nevoiași vor participa în mod gratuit.

La eveniment vor participa „The Beat”, câștigătorii locului doi de la emisiunea televizată Românii au Talent, și trupa „Spa Jazz Band”, din cadrul Şcolii de Muzică „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca.

Organizaţia Creştină „Something New” îşi desfășoară activitatea în Cluj-Napoca, Dezmir și în alte localități rurale din apropierea oraşului, având ca beneficiari copii din medii defavorizate și familiile lor.

Articolul precedentDeputatul Adrian Oros: Bugetul este fantezist, iar cifrele trebuie recalculate
Articolul următorFostul subprefect al Clujului, repus în funcție