Ediţia a VIII-a a Congresului Internaţional “Nutriţia – Medicina viitorului”, se va desfăşura în perioada 15-18 mai 2019, la Cluj-Napoca.

Deschiderea oficială a congresului va avea loc joi, 16 mai 2019, de la ora 09:00, în Aula Iuliu Hațieganu (strada Gh. Marinescu, nr. 23).

Evenimentul este organizat de către Asociaţia Nutriţie şi Sănătate, împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”. La Congres vor fi prezenți peste 30 de speakeri din universităţi clujene şi instituţii partenere româneşti și din ţări precum Italia, Franţa, Israel, Republica Moldova şi Germania. Printre invitaţii  se numără: dr. Şerban Damian – Centrul de Nutriţie Superfit Bucureşti, prof. dr. Rosita Gabbianelli – Universitatea din Camerino (Italia), biol. nutr. Marie Vrânceanu – UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, dr. Horaţiu Albu – Societatea Română de Medicină Ortomoleculară, prof. dr Gianfranco Trapani – medic pediatru (Italia).

Congresul li se adresează studenţilor, absolvenţilor şi practicienilor în Nutriţie şi Dietetică, Medicină, Farmacie, Asistenţă Medicală, Biologie, Chimie, Medicină Alternativă. Organizatorii susțin că temele atinse în acest an sunt de mare actualitate pentru domeniul ştiinţelor pentru sănătate, tema principală a congresului fiind “Contextual integration of nutrition science into dietary patterns and lifestyle”. Până în prezent s-au înscris mai mult de 300 de participanți.

 

Articolul precedentUn nou sens giratoriu, instituit în cartierul clujean Mărăști
Articolul următorDoi studenți din cadrul UTCN au fost premiați la Olimpiada Națională de Mecanisme