În acest an, Consiliul Județean Cluj va avea un stand propriu în cadrul festivalului UNTOLD. Împreună cu Asociația Produs de Cluj dorim să promovăm instituțiile aflate în coordonarea noastră.

Vom oferi vizitatorilor noștri spectacole ale Teatrului de Păpuși „Puck”, ateliere de creație pentru copii – pictură, modelarea lutului, meșteșugul cusutului -, escaladă, zonă de relaxare cu Wi-Fi gratuit, zonă de încărcat telefoane, proiecții video, bibliotecă, tururi gratuite, ghidate, prin municipiul Cluj-Napoca oferite turiștilor, cu traducere în limba engleză, precum și multe alte surprize.

Accesul la toate activitățile standului sunt gratuite pentru cei care participă la festival. Instituțiile care susțin organizarea standului Consiliului Județean sunt: Teatrul de Păpuși „Puck”, Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo, Școala Populară de Arte „Tudor Jarda”, Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică.

Standul se găsește în imediata apropiere a scenei DAYDREAMING.

Începând cu orele 14.00, Salvamont – Salvaspeo Cluj așteaptă participanții la două ateliere la care le vor fi asigurate asistență și echipament. Un prim atelier în care aceștia își vor însuși tehnici de urcare pe coardă cu ajutorul blocatoarelor și vor putea realiza câteva ascensiuni în deplină siguranță, iar un al doilea în care se vor putea distra pe panoul de cățărare înalt de șase metri. Sunt pregătite și concursuri surpriză!

Muzeul Etnografic al Transilvaniei îi așteaptă pe cei interesați, între orele 14.00-20.00, să ia parte la ateliere de confecționat păpuși din materiale prietenoase cu natura.

Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” participă cu trei ateliere – pictură, ceramică şi cusut, acestea fiind coordonate de către experţi ai instituţiei. Participanţii la atelierele mai sus amintite vor putea să-şi descopere veleităţile şi talentul pictând pe pânză şi pe obiecte ceramice, modelând lutul, lucrând la roata olarului şi realizând mici creaţii populare prin meşteşugul cusutului. Toate lucrările provenite din aceste activităţi vor putea fi păstrate ca amintire de către cei care le-au realizat.

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj oferă ocazia festivalierilor să ia parte la un atelier de teatru de tip Kamishibai sau „teatru de hârtie”, o tehnică japoneză inedită prin care poveștile sunt relatate altfel decât prin lectura obișnuită, precum și la o serie de ateliere de origami și de colorat. De asemenea, Biblioteca Județeană amenajează o „mini bibliotecă” în zona de relaxare.

Teatrul de Păpuși „Puck” va susține, în perioada 2 – 4 august, o serie de spectacole dintre cele mai îndrăgite, menite să stimuleze imaginația, creativitatea și pofta de joacă. Astfel, vineri, 2 august 2019, de la ora 15.30, are loc spectacolul „Croitorașul cel viteaz” în limba română, iar de la ora 17.00, „Scufița Roșie”. A treia zi de festival aduce participanților de la ora 15.30 spectacolul „Croitorașul cel Viteaz” în limba română, iar de la ora 17.00 spectacolul „Aventurile lui Paprikajancsi” în limba maghiară. În ultima zi de festival va fi prezentat, din nou, de la ora 15.30 spectacolul „Aventurile lui Paprikajancsi”, iar de la ora 17.00 „Scufița Roșie”.