Ieri, în jurul orei 21.50, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați despre faptul că în extravilanul localității Finișel, într-un loc de camping, un copil a fost lovit de un autoturism.

Deplasați la locul sesizării, din primele verificări, polițiștii au constatat că un conducător auto de 61 de ani, care intenționa să parcheze autoturismul, l-ar fi accidentat pe un copil de 1 an și 5 luni.

Minorul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost acordate îngrijiri, însă din nefericire a fost declarat decesul acestuia.

Testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto a indicat rezultat negativ.

În continuare, în cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentKlaus Iohannis: „Rusia este şi va continua să fie ameninţarea imediată şi cea mai directă la adresa securităţii euroatlantice”
Articolul următorAproape 150 de percheziţii, în toată ţara, care vizează nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor