Judecătorul Curții de Apel Cluj, Cristi Dănileț, este de părere că scrisoarea lui Rudy Giuliani cu privire la lupta anticorupție este rodul unei păcăleli.

Printre cei care au reacționat cu privire la deja faimoasa scrisoară trimisă statului român de către fostul primar al orașului New York, s-a numărat și fostul judecător CSM, Cristi Dănileț.

„Omul acesta, dacă chiar a fost implicat, trebuie sa afle că a fost păcălit de infractori români și acum râde de el tot sistemul românesc de justiție”, a scris el pe Facebook.

El a continuat, explicând faptul că o poziție personală nu trebuie să fie mai importantă decât pozițiile anterioare pe care SUA le-au avut în sprijinul justiției românești.

„Și în State, ca și la noi, oricine are libertatea de exprimare, inclusiv de a spune prostii. De exemplu, acum un an, Louis Freeh, fost director FBI, devenit consultant independent pentru un infractor notoriu din România, spunea numai bazaconii referitoare la condamnarea definitivă dată de ICCJ. Așa, și?! De ce opinia privaților americani plătiți ar fi mai importantă decât poziția instituțională americană? Haideți să nu ne lăsăm păcăliți!”.

Articolul precedentTrei tineri au intrat în casă peste un bătrân, l-au bătut şi i-au furat 100 de lei
Articolul următorLights ON 2018 | Se caută soluții pentru iluminatul festiv al Pieței Avram din Cluj-Napoca