Muzeul Etnografic al Transilvaniei în parteneriat cu Editura Ecou Transilvan, vă invită să luați parte joi, 28 februarie, de la ora 16.00, la lansarea cărții „Cutia cu amintiri” a cunoscutului scriitor clujean Ioan Ciorca.

Evenimentul va avea loc la sediul central al Muzeului, str. Memorandumului nr. 21.

Vor lua cuvântul Vasile Lechințan, Vladimir Alexandru Bogosavlievici, Eugen Albu, editoarea Nadia Baciu, precum și Tudor Sălăgean, reprezentantul instituției care găzduiește manifestarea.

Cartea a văzut lumina tiparului datorită sprijinului financiar acordat de doamna Alina Nechita și de domnul Gheorghe Șraum.

Alcătuită din scurte tablete și reportaje, cartea „Cutia cu amintiri” creionează o frescă a societăţii româneşti, văzută prin ochii copilului – iar apoi ai adolescentului –, din a doua decadă a secolului al XX-lea. Tabletele surprind crâmpeie de viaţă, din procesul de socializare al copilului – grădiniţă, şcoală, comunitate –, în evoluţia sa spre statutul de actor social. Împins de curiozitatea sa nativă, copilul descoperă mica lume în care îşi duce existenţa, îşi creează un set de „valori” fondate pe criterii ce ţin de experienţele semenilor mai mari şi încearcă să devină parte integrantă a societăţii în care evoluează. Astfel, ele constituie un bun prilej pentru tinerii de astăzi, de a pătrunde în viaţa de altădată a părinţilor lor, învăţând din experienţa celor vârstnici şi dobân­dind termenii de comparaţie între ceea ce a fost şi ceea ce este, în vederea anticipării şi modelării a ceea ce va fi.

În schimb, marea majoritate a reportajelor sunt de actualitate, reflectând o realitate tristă, văzută prin prisma celui care a dobândit termenii de comparație între bine și rău, prin propria sa experiență de viață.

Articolul precedentFOTO | Transporturile rutiere de persoane şi mărfuri au fost verificate de poliţişti
Articolul următorPenitenciarul Gherla pune la dispoziție forță de muncă specială pentru societăți comerciale