Departamentul de Inginerie Chimică din cadrul Facultății de Chimie şi Inginerie Chimică a Universității „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca este partener în proiectul de cercetare Converge din Programul Orizont 2020.

Rolul Departamentului de Inginerie Chimică în cadrul acestui proiect este de a evalua impactul de mediu a noii tehnologii.

„Utilizarea şi integrarea unor tehnologii moderne pentru gazificarea biomasei, conversiei și separării hidrogenului și a dioxidului de carbon, purificării și comprimării hidrogenului, obținerii metanolului şi în cele din urmă a biodieselului vor constitui puncte importante ale acestei cercetări”, au precizat reprezentanții UBB.

Cercetarea a fost lansată în noiembrie 2018 și se va desfăşura pe o perioadă de 42 de luni, cu implicarea a două universități, a trei centre de cercetare și a cinci companii europene.

Proiectul beneficiază de o finanțare de 5 milioane de euro din partea Comisiei Europene și întrunește următorii parteneri: Politecnico di Milano (Italia), ECN-TNO (Olanda), Kemijski Institut (Slovenia), Universitatea Babeș-Bolyai (România), Hyet Hydrogen (Olanda), Institutt for energiteknikk (Norvegia), Campa Iberia (Spania), Biorecro (Suedia), Ca.Re. For Engineering (Italia) şi Enviral (Slovacia).

 

 

 

 

Articolul precedentISJ Cluj cere eliminarea calificativelor de la clasele primare
Articolul următorClujul vizat de un Cod Galben de vijelii și ploi, până sâmbătă