În perioada 21-22 septembrie, în cadrul acțiunilor derulate de polițiștii rutieri ai municipiului Turda pentru siguranța participanților la trafic și prevenirea accidentelor de circulație, au fost constatate două situații în care aparatul drugtest a indicat prezența substanțelor interzise.

La data de 21 septembrie, în jurul orei 17.50, autoturismul condus de către un tânăr în vârstă de 27 de ani, din municipiul Turda a fost oprit de polițiști în timpul deplasării pe strada Libertății.

Testarea acestuia cu aparatul drugtest a indicat prezența substanțelor psihotrope, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice.

**

Ieri, 22 septembrie, în jurul orei 19.30, polițiștii au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, pe Calea Victoriei.

La testarea conducătorului auto, aparatul drug test a indicat un rezultat pozitiv la consumul subtanțelor interzise.

Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de mostre biologice.

În ambele situații sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentAccident urmat de un incendiu în Poieni! Un bărbat a fost rănit (FOTO)
Articolul următorGheorghe Dincă a fost CONDAMNAT la 30 de ani de închisoare pentru uciderea celor două adolescente din Caracal