70.000 de persoane au participat în ultimele 11 zile la festivalul Jazz in the Park, desfășurat în 21 iunie-1 iulie în mai multe locuri din Cluj: în parc, pe malul Someșului, la Pata Rât, în stradă, la operă și la muzeu.Totodată, evenimentul a strâns din donațiile participanților 13.200 de euro cu care vor fi finanțate proiecte artistice.

Muzica și activitățile de tot felul i-au adus pe clujeni și pe turiști la festival în ciuda vremii nefavorabile din primele 9 zile, în care a plouat torențial. Festivalul a înregistrat un record de audiență, peste 20.000 de persoane au umplut parcul sâmbătă, 30 iunie, iar la concertul Nouvelle Vague mai mult de 6.000 de oameni au cântat și au dansat în fața scenei pe ritmurile bossa-nova ale cunoscutei trupe din Franța.

Ediția din acest an a reunit aproximativ 100 de trupe dintre care multe nume importante ale muzicii, între care Juan de Marcos, Richard Bona, Bill Laurance, trupele Nouvelle Vague, The Herbaliser, Forq și Fanfare Ciocârlia.

„Ediția aceasta a fost pentru noi cea mai mare provocare de până acum. Pe lângă faptul că am avut 11 zile de eveniment în multiple locații, am fost încercați și de vreme. Însă depășirea greutăților îți aduce și cele mai mari satisfacții. Am reușit să trecem peste toate provocările, am avut și un public numeros, în ciuda vremii neprielnice. Asta ne dă încredere și bucurie. Închei cu o promisiune pe care am făcut-o și respectat-o în fiecare an: ediția viitoare va fi cea mai bună ediție de Jazz in the Park”, spune Alin Vaida, directorul festivalului.

În ultimul weekend al festivalului, 29 iunie – 1 iulie, 54.000 de persoane s-au bucurat de muzica live de la cele patru scene din parc și de zecile de activități de zi. Concursul Jazz in the Park a adunat circa 7.000 de persoane pe malul Someșului, concertele de la muzeu și operă – 4.000 de persoane, scena de la Pata Rât și secțiunea Jazz in the Street au strâns câte 1.500 de persoane, iar la sesiunile de jam din nopțile festivalului, găzduite de Colin’s Gastro Pub, au participat în total peste 2.000 de iubitori de jazz și improvizație.

În cadrul festivalului a avut loc și Concursul Internațional Jazz in the Park 2018. Competiția a fost câștigată de trupa olandezo-română FrankieZ Experiment, care îmbină jazz-ul cu vibe-uri fresh direct din New York. Trupa a obținut trofeul festivalului și premiul de 2.000 de euro oferit de BCR și va cânta la ediția de anul viitor Jazz in the Park, pe scena principală. Pe locul al doilea la concurs s-a clasat trupa Akos Fekecs Project, care a obținut premiul de 1.000 de euro, iar premiul al treilea a mers către Lucia Rey Trio din Spania.

 

 

 

Articolul precedentFOTO | Accident în Rugășești! O maşină s-a răsturnat, iar trei persoane au ajuns la spital
Articolul următorO tânără din Gherla a fost învinsă de cancer la doar 26 de ani! Mii de oameni s-au mobilizat şi au strâns bani pentru ea