În jurul orei 09.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Dej au intervenit la un accident rutier produs pe strada Nicolae Titulescu, din municipiu.

„Din cercetările preliminare s-a constatat faptul că o conducătoare auto, în vârstă de 69 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa din direcția cartierului Viile Dejului, înspre centrul localității, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a evita un câine, însă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul părăsind partea carosabilă, în cele din urmă răsturnându-se pe trotuar.

A rezultat rănirea acesteia, dar și a unui bărbat, în vârstă de 74 de ani, care se afla în autoturism. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ„, a transmis IPJ Cluj.

Potrivit ISU Cluj, două persoane au fost transportate la spital de ambulanțele SMURD și SAJ. 

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentCOMUNICAT – Trustul Realitatea Media respectă independența editorială a concurenților direcți și nu este implicat în nicio luptă cu postul B1 TV
Articolul următorBobby Păunescu, despre scandalul de la B1 TV: „Habar nu aveam despre acest comunicat – lovește în interesele economice ale societății noastre”