Două spitale clujene, respectiv Spitalul Clinic de Recuperare și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello, au primit echipamente în valoare de două milioane de lei. Investiția a fost făcută de Consiliul Județean Cluj.

Spitalul Clinic de Recuperare a primit un aparat de sterilizare cu plasmă, un ecograf multidisciplinar și un sistem de mapping tridimensional. Aparatul de sterilizare cu plasmă a intrat în dotarea Laboratorului de explorări funcționale cardiovasculare și electrofiziologie a spitalului și va fi utilizat pentru sterilizarea materialelor folosite în cadrul procedurilor de electrofiziologie, implanturi de dispozitive cardiace și coronarografie.

Același laborator a fost dotat și cu un sistem de mapping tridimensional în vederea tratării tulburărilor de ritm cardiac și a leziunilor coronariene și vasculare. Acesta era necesar deoarece dezvoltarea terapeutică a patologiilor complexe – fibrilații atriale, tahicardii ventriculare necesită cartografierea tridimensională a circuitelor electrice, operațiune ce se poate efectua doar cu acest tip de aparat. Astfel, dotarea cu această tehnologie permite diagnosticarea cu precizie a tulburărilor de ritm cardiac și stabilirea schemei terapeutice adecvate cazului, cu impact semnificativ asupra evoluției clinice a pacienților.

La rândul lui, ecograful multidisciplinar din incinta Laboratorului de radiologie și imagistică medicală este dedicat unui număr mare de examinări ecografice – abdominale, musculoscheletale, vasculare, de părți moi etc. Aceasta este cea mai frecventă și accesibilă metodă de investigare, neinvazivă, care oferă informații esențiale în stabilirea diagnosticelor și, ulterior, a conduitei terapeutice.

În ceea ce privește Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, acesta a fost dotat cu trei noi echipamente ultramoderne, respectiv un aparat de măsurare a difuziunii monoxidului de carbon – TLCO, un ecograf digital Doppler color și un sistem de stocare centralizată a imaginilor şi datelor care este folosit de Laboratorul de radiologie şi imagistică medicală – Computer Tomograf.

Intrat în dotarea Laboratorului de Explorări Funcționale Respiratorii al spitalului, aparatul de măsurare a difuziunii monoxidului de carbon – TLCO este extrem de util întrucât permite o explorare funcțională performantă, neinvazivă, pentru majoritatea bolilor pulmonare nou introduse în programele naționale de sănătate, diagnostic și monitorizare pentru fibrozele pulmonare, bolile interstițiale pulmonare, bronhopneumopatia obstructivă cronică – BPOC, astmul bronșic – AB, edemul pulmonar etc.

Articolul precedentDeep Purple va susține, la finalul anului, un concert la Cluj
Articolul următorKenyenii au câștigat Maratonul Internațional Cluj