Pe 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Cluj Napoca, cei interesaţi să găsească un program de studiu în România sau în străinătate se pot întâlni cu reprezentanţii a peste 60 de universităţi din 9 ţări.

Toate acestea dacă vor participa la RIUF YouForum, conferinţa organizată în cadrul RIUF – The Romanian International University Fair.

RIUF YouForum – eveniment unic în România

Pe lângă gama variată de universităţi prezente la RIUF, vizitatorii pot participa şi la prima conferinţă dedicată dezvoltării personale şi orientării în carieră a tinerilor de liceu şi a studenţilor.  Printr-o structură dinamică, care conţine ateliere practice, sesiuni de discuţii şi peste 10 prezentări ale programelor de studiu oferite de universităţile şi instituţiile educaţionale prezente la RIUF, conferinţa RIUF YouForum a fost creată pentru a oferi suport celor care încă nu şi-au găsit vocaţia sau care încă nu ştiu ce program de studiu să aleagă.

Eveniment unic în România, RIUF YouForum le va oferi ocazia celor prezenţi să discute cu peste 25 de invitaţi din ţară şi din străinătate printre care şi Alin Vaida (Jazz in the Park), Andrei Mutu (I love Cluj), Daniela Dumulescu (consultant UNICEF), Victor Miron (Cărţile pe faţă), Alexandru Raul Gherman (DJ SHIVER).

Ateliere practice, sesiuni de discuţii cu oamenii din echipele celor mai cunoscute branduri şi universităţi din România şi din străinătate

Trasând o paralelă între teorie şi practică, conferinţa îşi propune să abordeze teme care pun accent pe dezvoltarea personală şi profesională, pe oportunităţile de carieră, dar şi pe mecanismele prin care elevii şi studenţii îşi pot forma o reţea socială puternică.

În cadrul sesiunilor de discuţii, invitaţii RIUF YouForum urmăresc să inspire şi să ajute tinerii prezenţi prin intermediul propriilor experienţe, abordând teme precum „Prima sesiune de educaţie nonformală?”, „Alungă plictiseala: Think outside the box”, „Speak UP for your succes”.

În ceea ce priveşte partea practică a conferinţei RIUF YouForum, atelierele propuse introduc participanţii în domenii precum IT&C, artă, business, marketing sau antreprenoriat, urmărind interacţiunea acestora cu specialişti din domeniu şi experimentarea laturii profesionale de care sunt interesaţi. „Atelier practic de DJing”, „Create your OUTstanding CV”, „Cum faci să ai un proiect personal de succes” sunt o parte din atelierele practice din cadrul RIUF YouForum. Acestea urmăresc să ofere participanţilor o experienţă unică prin intermediul căreia pot afla dacă se identifică sau nu cu domeniul lor de interes.

În plus conferinţa cuprinde şi peste 10 prezentări ale universităţilor şi instituţiilor educaţionale prezente la RIUF-The Romanian International University Fair, printre care şi Study in Germany, Engineering and Science in the UK, Study Hospitality Management in Switzerland.

Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii pe www.riuf.ro. Înregistrarea pe site le permite acestora accesul pe toata durata târgului din 9 octombrie, inclusiv la conferinţa RIUF YouForum. După eveniment, aceștia vor primi o ofertă personalizată de studii în funcție de țările și domeniile lor de interes.

Cei care nu pot ajunge la RIUF Cluj Napoca, pe 9 octombrie, la Sala Polivalentă, mai au o şansă să participe pe 6-7 octombrie, la RIUF Bucureşti (Sala Palatului), pe 11 octombrie la RIUF Iaşi (Palas Congress Hall), pe 13 octombrie la RIUF Constanţa (Hotel Ibis).

 

 

Articolul precedentFOTO | A început asfaltarea drumului județean Vultureni – Şoimeni – Băbuţiu – Deuşu – Chinteni
Articolul următorFOTO | ,,Zestrea Tradițiilor Clujene” – prima acțiune din acest nou an școlar