Elevii din licee care vor o carieră militară au acum ocazia de a se transfera în Colegiile Naționale Militare, conform informațiilor transmise de Centrul Militar Județean Buzău. Numărul locurilor disponibile este limitat.
Informarea îi vizează pe elevii din clasele a X-a și a XI-a care doresc o carieră militară și care în prezent studiază la liceele teoretice sau tehnice. Aceștia au ocazia să se transfere la unul dintre Colegiile Naționale Militare din țară, cu excepția C.N.M. „Dimitrie Cantemir” de la Breaza, unde nu sunt locuri pentru transfer. În total, elevii au la dispoziție 51 de locuri, repartizate astfel:
- C.N.M. „Mihai Viteazul”, Alba Iulia:
– 8 locuri în clasa a X-a
– 7 locuri în clasa a XI-a
- C.N.M. „Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc:
– 2 locuri în clasa a X-a
– 2 locuri în clasa a XI-a
- C.N.M. „Tudor Vladimirescu”, Craiova:
– 12 locuri în clasa a X-a
- C.N.M. „Alexandru Ioan Cuza”, Constanţa:
– 14 locuri în clasa a X-a
– 9 locuri în clasa a XI-a
- La C.N.M. „Dimitrie Cantemir”, Breaza nu sunt locuri pentru transfer.
Locurile sunt disponibile atât pentru fete cât și pentru băieți.
Documente necesare pentru înscrierea în procedura de transfer:
- Extras din foaia matricolă sau adeverință cu situația școlară pe fiecare an de studiu, eliberată de unitatea de învățământ liceal civil, din care să reiasă, obligatoriu, profilul/ specializarea, media generală a fiecărui an de studiu, mediile la disciplinele „matematică” și „limba engleză” media la purtare;
- Cererea de transfer;
- CI candidat;
- CI părinte.
Transmiterea în format electronic sau depunerea la sediile colegiilor naționale militare a dosarelor de transfer se realizează până la data de 31.07.2022 ora 12:00.
Condiții impuse la transfer:
- au cel puţin media generală 8,00 şi cel puţin media 7,00 la disciplinele “matematică” şi “limba engleză”;
- nu au avut media scăzută la purtare pe timpul frecventării liceului;
- nu au repetat niciunul dintre anii de studii liceale şi nu sunt în situaţie de corigenţă;
- promovează testul de verificare a cunoştinţelor aplicat în cazul în care numărul elevilor înscrişi în procedura de transfer depăşeşte numărul de locuri libere – 24.08.2022;
- promovează examenele de diferenţă în perioada 27.08-01.09.2022;
- susţin şi promovează probele de selecţie (evaluarea psihologică și a capacității motrice precum și examinarea medicală) în perioada 05-16.08.2022.
”În vederea obţinerii tuturor informaţiilor necesare, potențialii candidați se pot adresa biroului informare-recrutare din cadrul Centrului militar județean Buzău, situat în B-dul Unirii nr. 140, în zilele lucrătoare de luni, miercuri, joi, vineri între orele 08.30-16.30 și marți între orele 10.30-18.30 dar și la telefon 0238-720 620 sau colegiilor naţionale militare la care doresc să se transfere”, se arată în comunicatul trimis de Centrul Județean Militar.
Sursa: Realitatea de Buzau