Tragediile din ultima perioadă, provocate de consumul de stupefiante, au motivat atât autoritățile statului, cât și oamenii de rând să ia atitudine sau să tragă un semnal de alarmă. În cea din urmă categorie se înscrie și un bărbat de 37 de ani care, la vârsta de 13 ani, a căzut în prăpastia drogurilor și a povestit în exclusivitate pentru REALITATEA PLUS cum și-a distrus viața de la o vârstă fragedă. Haideti sa urmarim materialul. Atenție, insa! Vă avertizăm că urmează informații cu un puternic impact emoțional.
„Aveam 13 ani când am încercat pentru prima oară heroină. Eram în vacanța de vară, cu fratele meu mai mare, cu încă doi prieteni de-ai noștri, mai mari decât noi, și atunci am luat prima oară contact cu drogul în sine. La început s-au injectat ei pe rând, după care din dorința de a le câștiga admirația, din teribilism, m-am rugat de ei să-mi facă și mie”, a povestit tânărul.
Acela a fost momentul în care Andrei a simtit, conform spuselor lui, că a cucerit lumea. Însă acesta, spune el, este mirajul de dinaintea dezastrului.
„Clar a fost o falsă impresie! O minciună pe care am crezut-o în momentul respectiv și e un miracol că astăzi sunt în viață”, a mai spus acesta.
Pentru că încerca să ajungă din nou la acea stare de beatitudine, Andrei împreună cu fratele lui mai mare au recurs la furt. Nevoia de droguri i-a transformat în hoți.
„La început am vândut din casă, am furat din casă. Așa și-au dat seama și părinții noștri că se întâmplă ceva. Și fratele nostru mai mic, văzând ce facem noi, la un moment dat a început și el să consume.
Am renunțat la liceu. Am început să vindem droguri. Fratele meu mai mic chiar a fost prins pentru trafic de droguri. A primit o pedeapsa de 6 ani din care a executat 4 ani si 7 luni la varsta de 20 de ani, cei mai frumosi ani din viață”, a povestit Andrei.
Totodată, viața lui Andrei a început să semene tot mai mult cu un scenariu desprins din filmele de groază.
„Am 11 prieteni care au murit din cauza consumului de droguri. Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei s-a aruncat de la etaj, s-a sinucis”, a marturisit tanarul.
Sevrajul este unul dintre cele mai cumplite momente care îi lasă și după atâția ani un gust amar lui Andrei.
„Cel puțin sevrajul la heroină durează câteva zile bune și treci prin chinuri groaznice. Te doare tot corpul și ești conștient de fiecare oscior din corpul tău, îl simți și e plin de durere… Transpiri, durere de cap, durere de burtă, depresie la pachet, stări de anxietate”, a povestit acesta.
Andrei se află printre puținii norocoși care au scapat de dependență. Realitatea este că narcomanii din România nu au centre de specialitate unde să poată fi tratați.