Festivalul Internațional de Film de Scurt Metraj ClujShorts, aflat la a 8-a ediție și programat pentru a se desfășura în perioada 3-12 aprilie 2020, nu se mai desfășoară public.

Organizatorii, voluntarii, partenerii și sponsorii, toți cei implicați în buna organizare și desfășurare a acestui festival, înțelegem că starea de fapt cauzată de către pandemia COVID-19 ne pune în situația de a conlucra pentru combaterea acestui virus. Datorită situației epidemiologice actuale la nivel mondial, toate activitățile cu public din cadrul acestui festival sunt anulate. Din spirit civic, dar și datorită restricțiilor legale impuse de către autoritățile națion”ale și internaționale, Festivalul Internațional de Film de Scurt Metraj ClujShorts își va modifica modul de desfășurare pentru ediția din acest an. Dorim astfel să respectăm toate cerințele legale de combatere a acestui virus, să încurajăm populația să se protejeze cât mai bine și să stea în izolare așa cum e acum necesar. Toți suntem responsabili și răspunzători, ca o comunitate, de starea noastră de bine și de cea a semenilor noștri. Toate evenimentele care ar fi avut la bază adunări de mase se anulează pentru moment, dar cu posibilitatea de a fi reluate la o dată ulterioară, încă nedeterminată.

Din punct de vedere legal, fiind declarată stare de urgență în majoritatea statelor lumii, activitățile noastre cu public sunt strict interzise. Jurizarea scurt metrajelor și acordarea premiilor va avea loc.

Câștigătorii vor fi anunțați pe site-ul festivalului și pe pagina de facebook. Lista premiilor acordate la această ediție a ClujShorts va fi anunțată public în data de 12 aprilie 2020, conform programării inițiale a Galei de premiere.

Sperăm ca împreună să putem trece cât mai repede peste această stare mondială și să ne reluăm normalitatea cât mai curând. Gânduri de bine din partea echipei ClujShorts„, au transmis organizatorii evenimentului.

Articolul precedentHotelierii care au jefuit patrimoniul statului ar trebui sa dea gratis camerele pe perioada de stare de urgenta!
Articolul următorClujean vindecat de coronavirus! Astăzi a fost externat