Ajunsă în Liga a 2-a, Universitatea Cluj atacă promovarea în primul eșalon cu un nou sponsor oficial: festivalul Untold, care se desfășoară anual chiar pe stadionul Cluj Arena, stadion pe care joacă și echipa universitară.

„UNTOLD anunță cu mândrie că începând din sezonul fotbalistic 2018 -2019 devine sponsor oficial al echipei de fotbal FC Universitatea Cluj. UNTOLD este mai mult decât un festival de muzică, este și un model de bune practici, așa că organizatorii festivalului își doresc să se implice cât mai mult în comunitatea unde s-a născut unul dintre cele mai bune festivaluri din Europa. Stadionul Cluj Arena, casa festivalului UNTOLD va avea începând din acest an o dublă semnificație pentru fanii festivalului dar și pentru suporterii echipei FC Universitatea Cluj. Unul dintre motivele care a stat la baza acestui parteneriat este acela că atât UNTOLD cât și echipa de fotbal FC Universitatea Cluj sunt două branduri născute în orașul de pe malul Someșului și care au reușit de-a lungul anilor să aducă renume național și internațional Clujului”, se arată într-un comunicat.

Cele două părți nu au dezvăluit încă termenii acestei colaborări, care vine în anul în care echipa clujeană încearcă să promoveze în prima ligă după ce fusese retrogradată tocmai din cauza problemelor financiare.

 

Articolul precedentÎncepe reabilitarea fațadei Muzeului de Artă Cluj
Articolul următorTragedie pe fondul unei traversări neregulamentare! O femeie a decedat