Festivalul Internațional Stradal WonderPuck, singurul festival din Transilvania dedicat exclusiv copiilor și familiilor acestora, își va desfășura cea de-a doua ediție la sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 14, 15 și 16 septembrie.

Cu această ocazie, marcând, în acest fel, și începutul noului an școlar, WonderPuck propune petrecerea unui weekend în familie, vizionând spectacole în aer liber, cu acces gratuit.

Vizând crearea în societate a unor repere puternice și autentice, evenimentul oferă un program complex de educație teatrală și culturală menită să formeze gustul estetic atât al celor mai mici spectatori, cât și al întregii familii. Se vor aduce în prim-plan, prin intermediul limbajului universal al activităților artistice, trei zile pline de experiențe culturale de excepție, cu acces liber pentru toată lumea.

O noutate a celei de-a doua ediţii WonderPuck o reprezintă extinderea zonei de desfășurare a festivalului. Astfel, dacă la prima ediție a fost un singur spațiu de interes, respectiv Piața Unirii, acum organizatorii au inclus pe harta festivalului atât Piața Muzeului cât și Castelul Banffy din Bonțida.

De asemenea, în acest an, festivalul va avea trei secțiuni: WonderPuck pentru preșcolari și școlari, WonderPuck pentru adolescenți, tineri și adulți, precum și WonderPuck la Centenarul Marii Uniri.

Spectacolele oferite de companii teatrale din țară și din străinătate au ca scop dezvoltarea Festivalului Stradal WonderPuck, care dorește să devină un spaţiu de referinţă între festivalurile europene cu acest specific.

Încă de la prima ediție, Festivalul Stradal WonderPuck s-a bucurat de un succes considerabil, reunind peste 300 de artiști în cele 30 de spectacole, cinci ateliere și expoziții în aer liber, având în cele trei zile o audiență de peste 17.000 de spectatori.

Articolul precedentA cincea ediție Liberty on Bike: pedalează și ajută copiii din Munții Apuseni!
Articolul următorŞcoala a început şi pentru o parte din deţinuţii de la Penitenciarul Gherla