Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, prima efectuată în ultimii 10 ani de un preşedinte al Senatului României, în fruntea unei delegaţii reprezentative, potrivit unui comunicat oficial al forului legislativ.

Delegaţia Senatului României va avea o serie de întrevederi oficiale cu reprezentanţi ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor SUA, precum şi ai Departamentului de Stat. Pe agenda discuţiilor se află dialogul parlamentar activ între Parlamentul României şi Congresul SUA, cu predilecţie în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la programul Visa Waiver.

Potrivit Senatului, vizita va avea loc la Washington D.C., în perioada 24-30 martie, având ca scop reliefarea sprijinului deplin al Parlamentului pentru relaţia bilaterală transatlantică cu SUA, bazată pe Parteneriatul Strategic şi apartenenţa la NATO.

Delegaţia Senatului României va avea o serie de întrevederi oficiale cu reprezentanţi ai Senatului şi ai Camerei Reprezentanţilor SUA, precum şi ai Departamentului de Stat. De asemenea, vor avea loc şi întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din SUA şi ai comunităţii române din zonă.

Vor fi dezbătute teme privind relaţia bilaterală româno-americană, cooperarea în plan politic şi parlamentar, economic şi de securitate, precum şi proiecte internaţionale.

Pe agenda discuţiilor va figura şi interesul pentru un dialog parlamentar activ între Parlamentul României şi Congresul SUA, cu predilecţie în ceea ce priveşte aderarea ţării noastre la programul Visa Waiver.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentPremierul Nicolae Ciucă: România este o țară sigură, membră a UE şi NATO și are toate garanţiile de securitate pentru a avea o activitate de turism
Articolul următorAPIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor