Majoritatea seniorilor dintr-un cămin din Sântioana din județul Cluj au fost infectați cu coronavirus. 45 de vârstnici dintre cei 56 câți sunt în cămin au fost depistati pozitivi COVID, dar sunt asimptomatici.

 

Pe lângă aceștia, și cinci angajați au fost depistați cu infecție de coronavirus.  

„La Centrul pentru persoane vârstnice din localitatea Sântioana, comuna Ţaga, ca urmare a testării personalului la ieşirea din tura de 14 zile, au fost depistaţi 5 dintre angajaţi pozitivi COVID-19, asimptomatici, în condiţiile în care, la testarea obligatorie la intrarea în tură, erau negativi. S-a luat măsura testării tuturor celor 56 de locatari ai centrului, fiind depistaţi 45 de pozitivi, asimptomatici”, se arată într-o informare trimisă de prefectul Mircea Abrudean.

Persoanele infectate urmează să fie spitalizate la spitalele dedicate din Cluj-Napoca.

Restul locatarilor negativi vor fi mutaţi într-o clădire separată, până la finalizarea procedurilor de dezinfecţie şi nebulizare a clădirii principale”.

Articolul precedentO femeie venită din străinătate a refuzat să intre în carantină! A fost nevoie de intervenția mascaților
Articolul următorFOTO | Alertă în Turda! Aproape 20 de pompieri au intervenit după ce un butoi cu clor a fost avariat