Conducătorul auto în vârstă de 45 de ani se deplasa pe strada Sarmisegetusei, iar la intersecția cu strada Theodor Mihali a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, care circula în direcția Podului Mărăști.

În urma impactului dintre cele două autoturisme, cel condus de tânărul de 20 de ani, s-a răsturnat pe sensul opus de mers.

„Două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD a intervenit ca urmarea unui accident rutier petrecut pe strada Teodor Mihali din municipiul Cluj Napoca. Pompierii au găsit la locul accidentului două autoturisme avariate, dintre care una era răsturnată pe plafon, iar ocupanții erau ieșiți din acestea.

Un tânăr de aproximativ 20 de ani a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Din primele evaluări acesta prezenta afecțiuni ușoare.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor, în urma scurgeri de combustibil, și au sprijinit proprietarul să readucă mașina răsturnată pe roți”, a transmis ISU Cluj.

Imagine

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentFOTO | Autoutilitară încărcată cu marfă distrusă de un incendiu în Cluj-Napoca! Şoferul a reuşit să se salveze
Articolul următorMarius Viorel Stanciu, omul lui Nicolae Bădălău și Toma Petcu, dă atacul la banii Transelectrica