accident

Un accident de circulație s-a produs ieri pe DN1 E60 pe raza localitatii clujene Florești.

Un șofer în vârstă de 34 de ani din Baia Mare, care circula pe direcția Huedin – Cluj Napoca, a surprins și accidentat o tânără în vârstă de 19 ani din Cluj Napoca.

Aceasta se angajase regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

Polițiștii l-au testat pe băimărean, rezultatul înregistrat fiind negativ.

Tânăra accidentată a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul precedentClujul se pregătește pentru Nuntă la Palat – Evenimentul aduce o rochie de mireasă cu 10 kilograme de perle și cristale
Articolul următorAccident în Jucu de Sus provocat de un şofer beat