Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu poliţişti din cadrul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj, jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi „Ştefan Cicio Pop” şi poliţiştii din cadrul Poliţiei Locale Cluj-Napoca, au desfăşurat o acţiune de menţinere a unui climat de siguranţă publică, de prevenire a faptelor antisociale şi de impunere a unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la trafic.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 70 de persoane şi au fost verificate 50 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, s-a impus aplicarea a  45 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 4 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 republicată, 33 pentru abateri de la prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 8 pentru încălcări ale HCL 61/2014 privind oprirea, staţionarea și parcarea pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.

De asemenea, a fost reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată, un permis de conducere, dar şi un set de plăcuţe de înmatriculare.