dav

Consiliul Județean Cluj anunță finalizarea lucrărilor de alimentare cu apă potabilă a satului Boju din comuna Cojocna.

În prezent, Compania de Apă Someș derulează procedura de recepție la terminarea lucrărilor. Ulterior, în funcție de cererile primite, echipe mobile ale operatorului de apă vor asigura branșarea promptă a gospodăriilor.

Noul sistem de alimentare cu apă administrat de CASSA a fost astfel proiectat și dimensionat încât să asigure distribuirea apei potabile la toate gospodăriile din localitatea Boju.

            Cu o valoare totală de 2.345.180 de lei, lucrările au fost finanțate din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare constituit de CASSA și Consiliul Județean Cluj pentru derularea proiectelor locale ce nu au fost încă cuprinse în programele majore atrase de la Uniunea Europeană.

Sistemul de alimentare cu apă recent finalizat include circa 3 km de conducte de aducțiune, 5,7 km de rețea de distribuție, 135 de branșamente, o stație de pompare și un rezervor de înmagazinare a apei cu un volum de 100 mc. De asemenea, în noul sistem au fost integrate rețelele existente de alimentare cu apă a sistemului local, realizate de către Primăria Cojocna.

            Până la realizarea acestei investiții, populația, agenții economici și obiectivele social-culturale din localitatea Boju erau alimentate cu apă exclusiv din surse locale sau din fântâni individuale, săpate la mare adâncime, cu un debit redus și fluctuant. Sursele de apă existente nu asigurau debitul necesar, cu atât mai mult cu cât acestea nu corespundeau cerințelor de calitate privind apa potabilă, prevăzute de normativele naționale și europene în vigoare.

dav
dav
sdr
Articolul precedentUniversitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unul dintre cei mai mari participanți la proiectele finanțate de Uniunea Europeană, locul II la nivel național
Articolul următorTraseul liniei M 41 spre Floreşti, modificat