O echipă de șapte salvamontiști-scafandri aparținând Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj a reluat în cursul dimineții de miercuri, 25 iulie, căutările pe lacul Beliș.

În cadrul acestei operațiuni, salvamontiștii clujeni acționează cu ajutorul a două bărci și, respectiv, două sonare.

Operațiunile survin nefericitului accident petrecut sâmbătă, 21 iulie 2018, când, se presupune că directorul APIA Cluj ar fi căzut dintr-o ambarcațiune de mici dimensiuni, în timpul unei ieșiri de agrement pe lacul Beliș-Fântânele. În acest context, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, entitate aflate sub autoritatea Consiliului Județean, a fost implicat direct, încă de la început, în acțiunile de salvare-căutare, acțiuni care au fost reluate în cursul dimineții.

În cadrul acțiunii demarate în regim de urgență, imediat după primirea apelului prin intermediul Serviciului național 112, Salvamont Cluj a fost prima instituție ajunsă la fața locului care a întreprins măsuri concrete pentru recuperarea ambarcațiunii, respectiv persoanei dispărute. În acest sens, în jurul orei 23.00, echipa Salvamont Cluj care asigura serviciul de permanență în stațiunea Beliș-Fântânele a reușit localizarea bărcii din care se presupune că a căzut directorul APIA Cluj și a plecat în acea direcție. În urma unei intervenții deosebit de riscante, îngreunate atât de întunericul ce se instalase cât, mai ales, de faptul că ambarcațiunea se deplasa necontrolat, unul dintre salvamontiști a reușit să sară în barcă și să o aducă la mal.

Căutarea efectivă a persoanei dispărute în apa lacului Beliș a început în dimineața zilei de duminică 22 iulie. În jurul orei 9.00, echipa de serviciu Salvamont formată din 5 membri a început căutările cu ajutorul unei bărci, însă, din cauza informațiilor contradictorii ale martorilor nu s-a putut stabili o zonă clară de căutare pentru scafandri. Ulterior, în jurul orei 12.30, echipei Salvamont i s-a adăugat un nou salvator montan care a adus un sonar 3D performant. În acest context, a fost continuată căutarea și s-a identificat un obiect aflat în suspensie la adâncimea de 27 metri, în apropierea malului stâng. Informația a fost transmisă către scafandrii ISU Arad care, însă, și-au declinat competența. În aceste condiții, după stabilizarea vremii, doi scafandrii Salvamont Cluj s-au văzut nevoiți să intervină, în jurul orei 19.00, pentru a verifica obiectul semnalat pe sonar. S-a coborât, astfel, pe o ancoră, spre obiectul reperat însă, din cauza condițiilor extrem de dificile, respectiv apa deosebit de rece, vizibilitatea scăzută, vegetația subacvatică bogată, combinate cu o depunere masivă de sedimente (mâl) pe zona de fund, scufundarea a rămas fără niciun rezultat. Ulterior, după o oră și jumătate, a intrat și al treilea scafandru, într-o altă zonă, însă și această acțiune s-a derulat fără finalitatea așteptată.

În paralel, salvamontiștii clujeni, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții de profil, au demarat atât o acțiune de cartografiere a fundului lacului, cât și o cercetare amănunțită a întregului luciu de apă din proximitatea zonei în care se presupune că a avut loc nefericitul eveniment. Cu acest prilej, echipajul Salvamont a identificat pe malul drept al lacului încălțămintea victimei – o pereche de șlapi, recunoscută ulterior de aparținători ca fiind cea a persoanei dispărute.

Până la scufundările de azi și, în eventualitatea unui rezultat negativ, până la recuperarea persoanei dispărute, echipajul SPJ Salvamont-Salvaspeo care asigură permanența în această zonă montană a monitorizat și, dacă va fi cazul, va monitoriza în continuare zona prin patrulări frecvente pe apa lacului.

Articolul precedentTragedie pe fondul unei traversări neregulamentare! O femeie a decedat
Articolul următorCFR Cluj a pierdut prima manșă a dublei din Champions League cu Malmo