Primarul Emil Bloc a verificat stadiul lucrărilor la strada Molnar Piuariu, proiect cu finanțare europeană ce presupune reamenajarea completă a tronsonului dintre străzile Fabricii de Zahăr și Dâmboviței.

Investiția vizează crearea unui culoar pietonal modern, cu prioritizarea mijloacelor de transport nemotorizate.

48 de arbori noi vor completa copacii existenți pe acest tronson, îmbunătățind semnificativ calitatea spațiului public. De asemenea, va fi instalat mobilier urban modern, ce permite încărcarea telefoanelor mobile sau tabletelor prin porturi USB, precum și două stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice, cu câte 2 locuri fiecare.

Pe lângă reorganizarea spațială și dotările urbane menționate, este instalat un nou sistem de iluminat, inteligent, cu tehnologie LED și un sistem de irigare cu senzori.

„Am atenționat constructorul cu privire la faptul că termenul contractual de finalizare a lucrării este data de 15 mai 2020, iar după această dată vor fi aplicate penalități de întârziere, conform contractului”, a transmis edilul Clujului.

Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional, axa 4.1 și are o valoare totală de 4.3 milioane de lei.

Imagine

Articolul precedentCe trebuie să facă şoferii de TIR care tranzitează România şi cei care călătoresc în UE
Articolul următorAngajat al Penitenciarului Gherla confirmat cu noul coronavirus