În urma celor mai recente discuții cu factorii decizionali de la nivelul județului, astăzi s-a instalat un cort de triaj, în fața Clinicii Medicală I. De acolo, pacienții cu patologii respiratorii acute vor fi direcționați înspre unitățile sanitare care au competențe să le ofere asistență.

De asemenea, conducerea spitalului s-a întâlnit cu medicii șefi ai secțiilor care funcționează în clădirea Medicală I, dar și cu șefii secțiilor Medicină Internă II și III. S-a stabilit de comun acord că, dacă Spitalul de Boli Infecțioase nu va mai putea prelua pacienți, vom veni în sprijinul colegilor noștri, oferind locurile disponibile din clădirea Medicală I, respectând circuitele epidemiologice.

În acest sens, secțiile care își desfășoară activitatea în clădirea Medicală I vor funcționa la 30-40% din capacitate, au reprogramat internările pacienților cu patologie cronică, iar, în funcție de patologie, o parte din cazuri vor fi preluate de secțiile Medicină Internă II și III. La nevoie, toate paturile din clădirea Medicală I se pot elibera în 24 de ore.

Articolul precedentAcţiune a poliţiştilor la Gherla! Au fost reţinute 9 permise de conducere
Articolul următorFOTO | Accident în Iclod! Un şofer a adormit la volan şi a rupt un stâlp