La data de 26 septembrie 2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 2 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că cei doi inculpați au cultivat, în apropierea municipiului Dej, județul Cluj, o cultură outdoor de cannabis, formată din aproximativ 30 de plante de cannabis, cultură pe care au recoltat-o în luna septembrie 2020.

La data de 26.09.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Cluj au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Dej, în urma cărora au fost ridicate 400 de grame de muguri de cannabis, 22 de plante cântărind aproximativ 13 kilograme, un cântar electronic, 3 telefoane mobile, un laptop și suma de 2.000 de lei.

La data de 27.09.2020, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a celor 2 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj.

Imagine

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentProxenet, dat în urmărire naţională, prins de poliţiştii clujeni
Articolul următorVIDEO Iohannis: O victorie istorică a dreptei, un vot de blam la adresa modului de a face politică al PSD