Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Dej au participat weekend-ul trecut la evenimentul cu caracter educativ-preventiv „Dejul pedalează”, organizat de către Asociația Club Sportiv în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Evenimentul s-a derulat în cadrul proiectului „Educație rutieră pentru micii bicicliști”.

La eveniment au participat copii din clasele I-VIII, însoțiți de părinții acestora, activitățile fiind desfășurate pe două paliere: o parte introductivă, în care organizatorii clubului sportiv au prezentat o scurtă istorie a bicicletei, evoluția acesteia, tipurile de biciclete și importanța folosirii lor ca mod de viață sănătos, iar polițiștii rutieri au prezentat prevederile legislative incidente în acest domeniu, adresând totodată recomandări pentru siguranța deplasării acestei categorii de participanți la traficul rutier și prevenirea implicării lor în accidente de circulație.

Cea de-a doua parte a activității a constat în parcurgerea unui traseu de îndemânare în conducerea bicicletei, iar la finalul evenimentului s-au acordat premii participanților.

Articolul precedentŞoferii care urcă băuţi la volan, în vizorul poliţiştilor dejeni
Articolul următorClujul a devenit capitala europeană a tehnologiei! A început Techsylvania