Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, împreună cu cei doi vicepreședinți, Marius Mînzat și Vakar Istvan, au primit joi, 29 noiembrie, vizita oficială a Eminenței Sale Francesco Cardinal Monterisi, arhipreot emerit al Bazilicii papale San Paolo fuori le Mura din Roma.

În cadrul vizitei, Înaltul Prelat a fost însoțit de către Excelența Sa Ducele Fabrizio Mechi, Prorectorul Cav. Camillo Torta, Consulul Onorific al Italiei în Cluj Massimo Novali, Prof. univ. dr. Vasile Dâncu, precum și de alte oficialități.

            Scopul principal al întâlnirii l-a reprezentat acordarea unei diplome, în semn de apreciere și bună colaborare, Consiliului Județean Cluj. Distincția a fost oferită de către Eminența Sa, în calitate de delegat oficial al Sfântului Scaun, cât și ca fondator și conducător onorific al Academiei Internazionale Mauriziana, instituție deschisă cu scopul de a face opere de caritate.

            Pe parcursul acestei întâlniri, președintele forului administrativ județean a făcut o scurtă prezentare a activității Consiliului Județean Cluj și a proiectelor prioritare menite să contribuie la dezvoltarea domeniilor educațional, medical, cultural sau a infrastructurii rutiere. Totodată, președintele Alin Tișe a făcut și o trecere în revistă a instituțiilor aflate în subordinea forului administrativ județean, evidențiind importanța Parcurilor Industriale administrate de către societatea Tetarom S.A. și a facilităţilor oferite de acestea.

????????????????????????????????????
Articolul precedentClujul obţine 350 de milioane de euro de la UE pentru un proiect-mamut
Articolul următorCu 15.000 de bilete vândute într-un timp record, André Rieu anunță al treilea concert la Cluj-Napoca